Monthly Archives: aprilie 2021

Au trecut deja 40 de zile… Inca nu realizez ca nu mai este…

De mica eram obisnuita sa fie plecat prin turneu ajungand acasa cateva zile pe saptamana sau la 2 saptamani. Il tot astept si acum, si mi-e greu sa cred ca nu o sa mai vina.

La slujba, preotul spunea ca viata este energie si lumina, si ca el e inca aici prin noi. Noi toti cei care am facut parte din viata lui ii ducem mai departe energia si lumina prin tot ceea ce facem.

El e acum in loc luminat, in loc de verdeata, in loc de odihna… asa cum ii placea sa fie si gradina noastra. Locul care va pastra mereu energia si lumina lui.

Am scris aceste randuri de zeci de ori si tot de atatea ori le-am sters. Nu ma pricep la cuvinte…Niciodata nu m-am priceput.M-am exprimat mai bine prin imagini daca am avut ceva de spus.
A trecut mai bine de o luna de cand a plecat Adi. Inca imi rasuna in cap vocea care m-a anuntat. Atunci a plecat si o parte din sufletul meu.
Ascultam CARGO de ani multi, ca orice om caruia ii place rock-ul.Eram la concerte in “prima linie” lipita de gard intotdeauna.Undeva prin 2014 m-a prins microbul fotografiei. Faceam poze de mult timp dar nu ma gandisem sa imi dezvolt aceasta pasiune.Din lipsa de timp sau din comoditate…nu stiu…si nici nu are importanta.Cel care care m-a incurajat si ajutat deopotriva a fost fotograful de la Hard Rock Café.Intr-o zi mi-a spus “deseara sa iti iei aparatul cu tine”…era prin 2015.Mergeam la un concert CARGO…eu cu colegii de serviciu , el cu treaba. Am stat toata seara dupa el sa vad ce si cum face.
Asa a inceput povestea mea frumoasa. In septembrie 2016 am facut primele fotografii bune tot la HRC, la un concert CARGO.Le-am pus pe fb. Adi a luat o poza si a pus-o in pagina lui de fb.Atunci mi-a mai crescut o inima.
A urmat concertul din noiembrie din H. Am inchiriat un obiectiv serios , si m-am straduit sa dau tot ce era mai bun din mine.
Am pus pozele in pagina de fb. Adi a luat doua poze si le-a pus pe pagina CARGO….
La cateva zile m-a rugat sa iau legatura cu Cosmin si sa ii trimit pozele la o rezolutie cat mai buna deoarece vrea sa aleaga cateva sa le puna pe coperta vinyl-ului. Am crezut ca e o gluma….Eu… no name…pe coperta vinyl-ului CARGO. Mi-a zis ca trebuie sa imi dau acordul pentru ca sa foloseasca pozele….I-as fi dat laptop-ul cu tot cu poze, nu doar acordul.
Asa a inceput totul….au urmat 4 ani frumosi, unii dintre cei mai frumosi ani din viata mea, in care am fotografiat zeci de concerte.
Am mers cu CARGO in zeci de locuri, am patruns in “maruntaiele” trupei. Am vazut cata munca este in spatele organizarii fiecarui concert, fie ca era unul mic fie ca era unul maret asa cum a fost CARGO33.
ADI…ADI era o forta…. mana de fier nevazuta dar tot timpul prezenta. Avea o personalitate coplesitoare. Am vazut in Adi perfectiunea….Totul era pus la punct in cele mai mici amanunte.
La scena totul trebuia sa mearga ceas.Si-a respectat publicul de aceea acesta l-a iubit asa de mult.Era exigent.Fie ca vorbim despre tinuta de scena, fie ca vorbim despre actul artistic in sine.Si cu mine era la fel.
De fiecare data il intrebam cum sunt pozele. Daca ii placeau imi raspundea simplu”sunt spectacol”, daca nu erau imi zicea “nu asa de bine”. Atat…
M-a incurajat, mi-a intins o mana si mi-a dat un tel.
Pe cat de mare ii era statura, pe atat de mare ii era sufletul. Cei care l-au cunoscut indeaproape sunt convinsa ca stiu asta. Adi era un suflet de copil intr-un om mare.
Inca nu pot sa imi imaginez scena fara Adi in stanga.Mai avea multe de spus, avea proiecte faine.Mi-e greu sa vorbesc despre el la trecut.
Am vorbit ultima oara la telefon pe 22 februarie la 21.59. De atunci privesc in gol la telefonul care nu mai suna.
Candva ne vom intalni dincolo….daca acest dincolo exista.

• 

• 

Nu exista moment mai frumos pentru un fan decat cel in care reuseste si pentru cateva clipe sa cunoasca oamenii pe care ii admira . Prima data l-am cunoscut pe Adi Barar in 2014 , la finalul concertului de la Arenele Romane de pe 31 octombrie. Nu sunt suficiente cuvinte sa descriu emotiile traite in acea seară de unde am reusit sa „fur” o poza si un autograf, atat de la Adi dar si de la restul băietilor. De atunci, au trecut sute de concerte, sute de amintiri frumoase,in care fetele straine la inceput au devenit prieteni, care ne-au unit de atatea ori si in care mii de inimi au batut impreuna pe acelasi ritm….un ritm de chitară electrică care acum cantă pentru ingeri. Este greu de imaginat o lume in care in stanga scenei Adi nu va mai fi, dar el va ramane mereu aproape de noi ,in gand si in suflet! Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

• 

• 

Prima cască – Noa, mit csinálsz*, Văidoiule? – Seaos Bărare … ce să fac … m-am înscris la școală … – Școală? … păi tu nu ești așa prost … ce-ți mai trebuie școală? râde el – He heeee, altfel de școală … vreau să îmi iau carnetul moto! – Faină treabă! Mai bine mai târziu, decât niciodată! ….. și ce motor îți iei? – Am ochit un Kawasaki Vulcan de 800, în Reghin … îl iau, dacă-l mai are la primăvară! – Mda … cre’ că ai șanse … acum e gata sezonul și nu se mai vând așa bine motoarele … – Sper! … că din toate motoarele pe care le-am studiat, pe ăsta scrie numele meu, zic. – Așa să fie! … și, când începi școala? – De săptămâna viitoare … am zis să am timp să-mi cumpăr o cască și niște ghete moto. – N-ai cască? Hmmmmmm …. Păi daca ești cuminte, primești una cadou! – Ce cască, művész úr**? -Pai, prima mea cască … aia pe care mi-am luat-o când am luat Shadow-ul ala, pe care l-am modificat …. Io acum umblu cu aia cromată, tip nazi … – Aha … mișto, sper să-mi fie bună! -Ți-e bună, Văidoiule! Ai uitat că avem dovlecii la fel de mari? Ai uitat când mi-ai luat pălăria aia de piele ca a ta … aceiași mărime? – Da măi, ai dreptate … nu m-am gândit. – Păi hai să o iei… cred că mai am și niște nădragi moto cu întărituri, care ți-ar fi buni …. – Am țâșnit! Mare om, mare caracter! – Lasă vrăjeala și mișcă încoa! * ce mai faci ** domnule artist

Dumnezeu sa îl odihneasca acolo sus in ceruri , să bucure urechile îngerilor cu sunetul divin a chitării lui.

Greu de povestit …..Daca pentru mine este greu, cum o fi pentru cei apropiati.

In ultimii 10 ani Adi Barar a însemnat multe , multe , multe concerte venite parca de fiecare dată când era greu sau când era bucurie, a insemnat muzica sufletului , ecoul sentimentelor, prietenul de departe cu care rezonai, om blând cu zâmbet de înger pe buze .

A însemnat Vama Veche, prieteni dragi sufletului, seri lungi de cântare și mult bine pus in sufletul meu , bine care te face sa te trezești a doua zi si sa mergi mai departe și să dai si tu altora din binele tău ….

Mergem mai departe cu tine în gând și în suflet …..adunăm amintiri și…nu te voi uita niciodată 

Când l-am cunoscut pe Adi Bărar era in anul 2003 in cadrul unui concert al formatiei. Nu știam cum il cheamă.Eu în momentul in care îl descriam îi ziceam „băiatul cu părul prins in coadă”, ulterior am aflat numele lui. A fost un om de milioane. Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihneacă în pace… Odihnește-te in pace, prieten drag… 🙁

Era în 1980 decembrie, înainte de era Autostop. Ne aflam la Crivaia și ne pregăteam să susținem cu muzica noastră revelionul ’81. Nu mai țin precis minte dar cred că la hotel restaurant Gozna. Adi cu mine chitară, Mircea Goniția bas, Geri Schibinger clape iar Mezei Andrei tobe. Vine și noaptea dintre ani, sculele deja instalate, Adi cu mine și cu Mircea am mai trecut o dată peste piesa lui Queen – Another one bites the dust, Mircea o cânta vocal, avea cea mai înaltă voce dintre noi, iar după aceea ne-am retras în camere să ne schimbăm în „ținuta” de revelion, adică tot în blugi și un tricou negru. Peste jumătate de oră bate cineva la ușă și intră Adi. Se putea citi îngrijorarea pe fața lui. – Sanyi, ce ne facem că n-avem tobar, Andrei n-a mai apărut. ( Am aflat abia dimineață că s-a înzăpezit și n-a mai ajuns sus la crivaia) Eu înainte de a mă apuca de chitară am fost toboșar, așa că l-am liniștit pe Adi, las’ că trec eu la tobe. Așa am și făcut, iar după noaptea de revelion, dimineața mi-a zis la ureche Adi : A fost un coșmar dar nu ți-am spus ca să nu-ți stric cheful, apoi am râs amândoi strângându-ne mâinile. Multe amintiri frumoase am cu Adi până la perioada Autostop când drumurile noastre s-au despărțit, el începând să-și clădească cariera artistică, iar eu, îmbătat de gustul câștigului iminent, am continuat să cânt în restaurante ( din păcate), dar rămânând prieteni până la capăt. Dumnezeu să te odihnească Adi.