Imediat se face un an de cand Adi Barar, tatal meu, a trecut in nefiinta. A fost putin spus un an greu. Un an complicat, cu multe incercari, cu ganduri care nu isi gaseau locul, iar noi care nu ne gaseam linistea.
Un an in care lumea rock-ului a ramas cu un sertar gol care nu poate fi umplut cu altceva. Un sertar care era plin cu talent, munca si mai presus de toate daruire pentru tot ceea ce inseamna muzica. Un biletel cu cateva versuri si niste compozitii incepute zac in capatul acestuia.
Avea carisma, si glume bune chiar daca adesea ironice. Un suflet bun si prea modest pentru ceea ce a fost.
De la departare ai fi zis ca e inabordabil, un om cat un munte, rece si foarte serios.
Prietenii aproapiati il cunoasteau ca Adi. Un om simplu care nu se comporta diferit chiar daca era si foarte cunoscut.
Cand un apropiat avea nevoie de ceva, avea o problema sau trebuia sa ia o decizie mai complicata, Adi mereu era acolo sa ajute cum poate.
Pentru ca el nu a avut parte de multa sustinere la inceputurile carierei cand cineva incerca sa faca ceva mai deosebit, mai interesant in care a pus suflet, incerca si el sa ajute cum putea.
Un simplu prieten artist
Un prieten adevarat care daca nu te poate ajuta direct, gasea solutii. Care iti spunea ce are de spus fie pozitiv fie negativ, nu se ascundea dupa deget,
Se implica in proiecte umanitare, de constientizare, in proteste dar si cand era vorba de donatii.
Pentru el muzica nu a fost o „meserie” ci VIATA in toate sensurile cuvantului. El si-a dorit sa faca performanta la nivel inalt. De la sunet la compozitii, spectacole, sa fie un tot unitar sub numele de CARGO.
Dupa spectacole, daca erau inregistrate se punea se analizeze tot. FIecare miscare, fiecare acord, sa vada cum poate face totul sa fie mai bine. Era perfectionist dar si ce iesea din mana lui era mare arta. Nu trata scena ca pe un birou unde trebuie sa se prezinte sa isi faca treaba si sa plece asa. Pentru el raspunsul publicului conta cel mai mult. Sa simta si sa dea energie, bucurie, iubirede muzica buna si distractie. Spectacolul e un dialog intre artist si public iar cei care pot ajunge la sufletul publicului sunt cei cu adevarati fericiti. Si el a fost asa…
Adesea, daca nu mereu, cele mai frumoase gesturi sunt facute de catre oamenii care au stiut sa il aprecieze ca om, ca muzician. Concertul in Memoriam din Canada care a fost un real succes. Foarte multa munca, oameni de la distante mari au facut eforturi imense pentru acest show. Este de admirat ce s-a intamplat acolo. Nu ma asteptam si sunt profund impresionata si recunoscatoare tuturor celor implicati. Statuia lui care va fi expusa in Timisoara in parcul Alpinet sub initiativa lui Corneliu Vaida este alt simbol marcabil a unei prietenii care nu se pierde.
Pentru totdeauna…
Si ce moment frumos cand mergi la cimitir si te intalnesti cu oameni dragi din viata lui. Fie ca se cunoasteau de zeci de ani sau doar de cateva luni, si iti povestesc despre dor, de impactul pe care l-a avut Adi in viata lor…. si te bucuri ca el inca exista in sufletul oamenilor.
Prietenii adevarati ramane alaturi si cand nu mai esti….
