Category Archives: Povești și amintiri de la prieteni

Prima cască – Noa, mit csinálsz*, Văidoiule? – Seaos Bărare … ce să fac … m-am înscris la școală … – Școală? … păi tu nu ești așa prost … ce-ți mai trebuie școală? râde el – He heeee, altfel de școală … vreau să îmi iau carnetul moto! – Faină treabă! Mai bine mai târziu, decât niciodată! ….. și ce motor îți iei? – Am ochit un Kawasaki Vulcan de 800, în Reghin … îl iau, dacă-l mai are la primăvară! – Mda … cre’ că ai șanse … acum e gata sezonul și nu se mai vând așa bine motoarele … – Sper! … că din toate motoarele pe care le-am studiat, pe ăsta scrie numele meu, zic. – Așa să fie! … și, când începi școala? – De săptămâna viitoare … am zis să am timp să-mi cumpăr o cască și niște ghete moto. – N-ai cască? Hmmmmmm …. Păi daca ești cuminte, primești una cadou! – Ce cască, művész úr**? -Pai, prima mea cască … aia pe care mi-am luat-o când am luat Shadow-ul ala, pe care l-am modificat …. Io acum umblu cu aia cromată, tip nazi … – Aha … mișto, sper să-mi fie bună! -Ți-e bună, Văidoiule! Ai uitat că avem dovlecii la fel de mari? Ai uitat când mi-ai luat pălăria aia de piele ca a ta … aceiași mărime? – Da măi, ai dreptate … nu m-am gândit. – Păi hai să o iei… cred că mai am și niște nădragi moto cu întărituri, care ți-ar fi buni …. – Am țâșnit! Mare om, mare caracter! – Lasă vrăjeala și mișcă încoa! * ce mai faci ** domnule artist

Dumnezeu sa îl odihneasca acolo sus in ceruri , să bucure urechile îngerilor cu sunetul divin a chitării lui.

Greu de povestit …..Daca pentru mine este greu, cum o fi pentru cei apropiati.

In ultimii 10 ani Adi Barar a însemnat multe , multe , multe concerte venite parca de fiecare dată când era greu sau când era bucurie, a insemnat muzica sufletului , ecoul sentimentelor, prietenul de departe cu care rezonai, om blând cu zâmbet de înger pe buze .

A însemnat Vama Veche, prieteni dragi sufletului, seri lungi de cântare și mult bine pus in sufletul meu , bine care te face sa te trezești a doua zi si sa mergi mai departe și să dai si tu altora din binele tău ….

Mergem mai departe cu tine în gând și în suflet …..adunăm amintiri și…nu te voi uita niciodată 

Când l-am cunoscut pe Adi Bărar era in anul 2003 in cadrul unui concert al formatiei. Nu știam cum il cheamă.Eu în momentul in care îl descriam îi ziceam „băiatul cu părul prins in coadă”, ulterior am aflat numele lui. A fost un om de milioane. Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihneacă în pace… Odihnește-te in pace, prieten drag… 🙁

Era în 1980 decembrie, înainte de era Autostop. Ne aflam la Crivaia și ne pregăteam să susținem cu muzica noastră revelionul ’81. Nu mai țin precis minte dar cred că la hotel restaurant Gozna. Adi cu mine chitară, Mircea Goniția bas, Geri Schibinger clape iar Mezei Andrei tobe. Vine și noaptea dintre ani, sculele deja instalate, Adi cu mine și cu Mircea am mai trecut o dată peste piesa lui Queen – Another one bites the dust, Mircea o cânta vocal, avea cea mai înaltă voce dintre noi, iar după aceea ne-am retras în camere să ne schimbăm în „ținuta” de revelion, adică tot în blugi și un tricou negru. Peste jumătate de oră bate cineva la ușă și intră Adi. Se putea citi îngrijorarea pe fața lui. – Sanyi, ce ne facem că n-avem tobar, Andrei n-a mai apărut. ( Am aflat abia dimineață că s-a înzăpezit și n-a mai ajuns sus la crivaia) Eu înainte de a mă apuca de chitară am fost toboșar, așa că l-am liniștit pe Adi, las’ că trec eu la tobe. Așa am și făcut, iar după noaptea de revelion, dimineața mi-a zis la ureche Adi : A fost un coșmar dar nu ți-am spus ca să nu-ți stric cheful, apoi am râs amândoi strângându-ne mâinile. Multe amintiri frumoase am cu Adi până la perioada Autostop când drumurile noastre s-au despărțit, el începând să-și clădească cariera artistică, iar eu, îmbătat de gustul câștigului iminent, am continuat să cânt în restaurante ( din păcate), dar rămânând prieteni până la capăt. Dumnezeu să te odihnească Adi.

COPERTA
– Seaos Văidoiule! Ia zi-mi tu mie de unde ai poza aia de profil, cu pumnul și tricolorul?
– Barare …. e un detaliu de la o sculptură …. am colorat-o eu tricolor, că mi se părea mai sugestiv zilele astea.
– Băi gagiule, uite care e treaba …. vreau să pun poza aia pe coperta single-ului nostru pe care îl scoatem acum … Ești de acord?
– ……………………………….
– Ce p#£a mea taci? Zi și tu ceva!
– Bă’, Adi … mi-a zburat basca de uimire …. Ce dreac’ de acord vrei de la mine? Că doar n-am sculptat eu și nu eu am făcut poza … Io doar am colorat textila în roșu, galben și albastru …
– Da mai gagiule, e ideea ta, prelucrarea ta … tu ești idiotul! (râde) … deci din punct de vedere legal îmi trebuie acordul tău. Io lucrez cu MediaPro … ăștia nu fac rabat de la nimic, când e vorba de drepturi de autor și alte alea, legale! Despre poza cu sculptura de la care e mâna, se va ocupa Cosmin sau Adri, să vadă ce acorduri trebuie.
– Tu știi … io sigur că sunt de acord … cum naiba să nu fiu?
– Bine mai Vaidoiule, te pun și pe copertă …. Dai și tu un vin deștept, așa-i?
_______________
– Văidoiule, dai o cafea la Euro? Că și eu îți dau ceva …
– Bă rar așa prieten! Cum să nu dau, numa’ să nu îmi dai la ce mă gândesc eu ….
– (râde)Nu, măi pretene … aia dau numai la dușmani! Hai!
_______________
– Pfoaaaaa, Barare … ce tare e vinilul …. be-ton!
– Iaca … și noi … după posibilități ….
– Sa-mi f#t una … m-ai trecut pe coperta!
– Pai cum altfel? Nu ești tu … idiotul? (râde)
– (râd și eu … fericit) Bă Bărare …. e adevărată vorba aia, se pare: „Ai grija ce-ti dorești, că s-ar putea să se împlinească!”
– Oooo, da! Norocul meu e că nu știi să cânți!
Râdem amândoi și sorbim bucuroși din ceașca de cafea ….

Era prin primăvara anului de graţie 1982. Era concert Autostop la Clubul Electromotor, unde era invitat şi Árpi Kajtár cu chitara, dacă mai ţin bine minte… Aşa am ajuns să-l cunosc pe Adi. Anii au trecut, şi am devenit tot mai apropiaţi, ne-am cunoscut tot mai bine. Între timp, era Autostop s-a terminat, Adi a înfiinţat Cargo. Şi tot apropiaţi am rămas, chiar tot mai apropiaţi, devenind prieteni. Vremurile ne-au îndepărtat fizic pentru câţiva ani buni, dar am reuşit şi aşa să păstrăm legătura. Mai ţin minte când l-am vizitat acasă după o pauză mai lungă în urmă cu mulţi ani, prin ’94, fiind aici doar în vizită. Parcă a fost ieri… După mulţi ani de absenţă am revenit în ţară şi am reluat legătura şi prietenia care între timp a devenit o prietenie profundă, cu amintiri multe şi frumoase, discuţii, distracţii, râsete, cafele în bucătărie, seri/nopţi interminabile, poveşti şi povestiri, cu urcuşuri şi coborâri, dar tot prieteni. Anii au trecut şi tot prieteni am rămas… Artistul Adi a fost eroul meu când l-am cunoscut ca şi adolescent şi aşa a rămas până de curând. Prietenul Adi era altceva decât artistul Adi – era mult mai mult. Nu pot să cred că nu mai este. Acum îmi rămân doar amintirile pe care le voi purta mereu cu mine. Adio, prieten bun!

Pentru mine Adi a fost si va ramane idolul meu in muzica Rock,a fost un adevarat rocker.

Sunt foarte bucuros ca am fost contemporan cu el. Eu l-am cunoscut mai de aproape in anul 1999 atunci cand am reusit sa primesc un autograf pe Jurnal de bord. Multe zile am fost foarte fericit de acest lucru. Mi- am dorit sa ii cunosc si am fost aproape la toate concertele lor. Adi avand un suflet mare si generos, m-am atasat foarte usor de el, si la fiecare intalnire era bucuros sa ma vada si isi facea mereu timp pentru o discutie prieteneasca. Anii au trecut repede,dar relatia dintre noi a legat o prietenie adevarata. Dupa ce sa deschis clubul CARGO eram prezent la toate intalnirile trupei. Intr-o seara eram in club si foarte dezinvolt mi-a zis:

-Mai tu nu mai ai casa? Ce spun ai tai parinti ca toata ziua vii pe la club.

Imi este foarte greu sa vorbesc despre Adi Barar la timpul trecut. Nu-mi vine sa cred ca fizic nu mai exista. El este si va fi tot timpul APROAPE DE NOI prin compozitile sale inegalabile si prin fascinanta lui prezenta scenica. A fost si va ramane pentru toti care l-au cunoscut un titan al muzicii ROCK , UN AS AL CHITARII, un adevarat LIDER al trupei.

A aparut ca o cometa , dar vibratia muzicii scrisa si interpretata de trupa va dainui in eternitate. Muzica a fost sensul vietii lui. A trait muzica , a respirat prin ea, mai avea multe de spus.

Acolo sus in ceruri , probabil ca va avea un loc bine meritat in corul ingerilor din ceruri, asa cum a fost si pe pamant.

• 

• 

• 

Am zeci, poate sute de amintiri cu Adi …

Am avut o prietenie frumoasă, iar dispariția lui îmi reactivează amintirile cu el, amintiri care – azi – bucură și dor în același timp.

Multa lume crede că ne leagă o prietenie de zeci de ani …. Nu e chiar așa. Îmi aduc aminte foarte clar de ziua în care am devenit prieteni în adevăratul sens al cuvântului. A fost în 6 Martie 2006 ….

Eram membru al Lions Club Timișoara de nici un an. Am fost cooptat în Club după ce cu un an în urmă, la inundațiile din 2005, am reușit să organizez mai multe transporturi cu ajutoare umanitare – mai ales alimente și apă – pentru sinistrații din Otelec -Timiș.

S-au terminat ajutoarele și s-a cam terminat și activitatea Clubului. Atunci eu m-am gândit să organizez un Bal de Caritate, mai ales ca prietenul meu din copilărie Dr. Sorin Dema, mi-a semnalat că unicul aparat de radioterapie din vestul României s-a stricat și nu sunt fonduri pt. a-l repara.

Am făcut o scurta prezentare a proiectului meu cu Balul, colegilor de la Lions Club Timișoara, dar cum ei nu aveau deloc experiență în organizarea de evenimente de gen, au lăsat aproape totul pe seama mea. Cele mai aprinse discuții le-am avut – culmea! – referitoare la cine va susține partea muzicală a evenimentului!

Eu, fan CARGO și rocker mai mult „undercover”, nici nu mă gândeam la altă trupă!

Colegii de Club …”Vai, păi asta e o manifestare cu ștaif, cum să vină rockerii ăia să cânte?” sau „Auăleu, cum o să fie cu muzică din aia urlătoare?”

Le-am răspuns cu calm tuturor „Câți din voi ascultați rock … rock adevărat? Câți ați ascultat CARGO… nu doar melodia „Ploaia”? Știți voi că cele mai bune balade pe care se poate dansa sunt cele … rock? În fine, nu vă place CARGO, aduceți voi pe alții!”

„Garantezi tu că o să iasă bine?” m-a întrebat președintele Clubului.

„Da, îmi asum răspunderea!” am zis eu.

„Bineee … dăi bătaie, atunci!” zise președintele.

Upssss … Acum începea greul! La vremea aia nu îl știam pe Adi decât la nivel de „Salut – Salut”. Hmmm … Marius îl știe bine! Îl sun pe Marius și îl rog să îmi faciliteze o întâlnire cu Adi.

Peste doua zile eram toți trei in jurul unei mese, pe o terasa în Piața Unirii.

Adi – circumspect dar amabil, eu stânjenit dar hotărât.

I-am explicat ce vreau și i-a plăcut ideea. A zâmbit șmecherește și a zis:

– Pentru scorțoși n-am mai cântat, dar facem să fie bine … Cum vezi tu partea muzicala a balului ăstuia?”

– Păi cam așa: în deschidere va cânta Horea Crisovan și Cristina Pădurariu, apoi veți cânta voi două reprize de jumătate de oră. Va mai cânta în pauze Minola(fiica lui Marius) și la final Vali Crăciunescu.

– Mda …. vrei anumite melodii? întreabă Adi, mijind ochii

– Păi aș vrea ca să fie cam toate balade … adică dansabile … știi … să poată dansa pe muzica ta bărbați în smoking și femei în rochie lunga …” mă bâlbâi eu

– Decât atât? întreabă Adi ducând teatral mâna la gură. „Am un herpes și nu pot să râd …” aruncă el una din malițiozitățile lui celebre

– Hmmmm … ar mai fi ceva: m-au rugat colegii să-ți spun să nu veniți îmbrăcați în chestii cu cranii și alte alea …. ca să îi citez.” zic eu cam speriat de posibilele consecințe ale solicitării

– Bă … ești nebun , dar îmi placi! conchide el cu o sprânceană ridicată. Facem să fie bine!

__________________

Seara Balului. Primul bal de caritate din Timișoara! Invitații vin, vin și artiștii …

Mă duc să întâmpin trupa. Mă uit la ei …. nu prea m-au ascultat cu vestimentația! Înainte să deschid eu gura, Adi mă întreabă: „Unde ne schimbăm în civil?” Răsuflu ușurat! Uite, e aici o cameră pentru voi.” – îi arat eu. „Baciu” Igrișan se apropie și el și-mi șoptește complice, arătând spre o valijoară „Io mi-am adus și un costum, dacă-i musai!” „Nu-i musai, e bun și tricoul asta! zic

Am prezentat eu trupa. Adi a apărut într-o cămașă albă ca laptele, impecabilă.

A pus mâna pe chitară și s-a făcut liniște!

Se auzea numai solo-ul lui de deschidere – un fragment din Balada lui Ciprian Porumbescu …. Cred că în sală, în afară de mine, nimeni nu o mai auzise interpretată la chitara electrica … Aplauze, aplauze, … aplauze lungi!

Prima melodie a fost „Mama”. Mă uitam la meseni. Oameni schimbau priviri mirat-admirative …. Perechi-perechi se ridicau si mergeau pe ringul de dans ….

Seara a fost un succes din toate punctele de vedere, iar cea mai mare contribuție la succesul asta l-a avut chiar Adi, cu muzica lui și cu vocea lui gravă, care indemna – din timp în timp de pe scenă, participanții la bal, să cumpere bilete de tombolă și să liciteze pentru obiectele de artă cu care se făcea found-raising.

Da, sunt sigur că aia a fost ziua în care am devenit prieteni în adevăratul sens al cuvântului.

O poveste scurtă de prin 2006: la o cântare cu Adi Bărar Blues Band la Taverna, am greşit la vreo două piese… am fost foarte dezamăgit de mine. După cântare, când localul s-a mai golit, stând de vorbă, Adi mi-a spus în stilul lui calm doar atât: „Nu a fost bine”. Am crezut că cineva mi-a tras pământul de sub picioare… După care a spus: „Hai la mine să mai repetăm”. Aşa am şi făcut. Într-o zi, exersam „Superstitious” în varianta care îi plăcea lui. Eu ştiam asta, dar totuşi am rămas uimit: aparent, între timp ce eu băteam toba în studio, el se juca la calculator… aparent ocupat cu complet altceva. Când am ieşit la o pauză îmi spune: „Vezi că acolo nu accentuezi cum trebuie, nu este balansul ăla; iar dincolo ai fugit un pic”. Aşa era Adi. Un auz fantastic cu o acurateţe şi atenţie pe care rar am întâlnit-o. Ştia să dea sfaturi foarte utile şi bine fondate, iar criticile erau întotdeauna la subiect, fără a deveni „profesor”, dar de fapt, chiar era. Cred că cele mai bune şi valoroase sfaturi muzicale (şi nu numai) de la el le-am primit.

Intr-o discutie destul de sincera Adi Barar imi zicea:

– Sala Palatului…pe aia n-am reusit sa o umplu niciodata.

Pe 30 martie 2018 s-a umplut. N-o sa ii uit bucuria din voce atunci cand am vorbit inainte de concert.

I-am zis: – Uite ca de data asta s-a umplut. Mi-a zis simplu: – Da!

Povestea asta nu am zis-o intamplator. Am zis-o pentru cei care au senzatia ca succesul vine dupa o piesa…ca succesul o data ce l-ai obtinut se mentine acolo fara sa mai faci nimic. Uite ca daca muncesti din greu si ai oameni minunati langa tine reusesti sa iti atingi si cel mai arzator vis. Chiar daca asta iti ia 33 de ani

Multumesc si pentru aceasta lectie!