Ascultam zilele trecute un episode din podcastul lui Rich Roll unde era invitata Maya Shankar. Ea avea un talent innascut in a canta la vioara si isi dorea mult o cariera in domeniu. In ciuda faptului ca nu avea studii de specialitate, ea a ajuns la un program de la Julliard dintr-o conjunctura norocoasa, spune ea.  Pe parcurs  povesteste cum a reusit sa intre in acel program si cum unul dintre cei mai faimosi Itzhak Perlman a ajuns sa ii dea lectii private in ciuda faptului ca nu ducea lipsa de studenti mult mai tehnici si mai scoliti decat ea.

Din cauza unui accidentari nefericite, ea a trebuit sa renunte la visul sau deoarece era in incapacitatea de a mai folosi mana la fel ca inainte. Ea a devenit om de stiinta focusata fiind pe neurostiinta cognitiva.

 Insa a vrut totusi sa afle de ce i-au fost oferite acele sanse cand era clar ca nu era cea mai pregatita dintre toti.

Raspunsul a fost: Ai avut acel ceva, transmiteai emotie prin felul in care cantai….        

Si asta m-a facut sa ma gandesc la tata.

Si-a dorit foarte mult sa faca o cariera din muzica, in ciuda faptului ca nu a avut o stare materiala buna si adesea a trebuit sa munceasca pe langa pentru a-si cumpara instrumente.  Nu a terminat Conservatorul si cateodata simtea ca nu este luat in serios din acest motiv. Probabil s-a ambitionat si mai tare demonstrand ca de fapt se poate.

Mult talent si mult mai multa munca l-a adus acolo unde isi dorea, in fata marelui public. Cand avea timp liber repeta mereu. Invata mult si era la curent  cu tot ce misca in domeniu.

Nu a fost noroc, a fost munca si ambitie. A pus suflet in tot ceea ce facea, transmitea cu fiecare vers si nota pusa pe portativ, iar publicul simtea asta. Era o energie si dadea tot pentru ca primea si el inapoi din acea energie de la publicul sau.

Oamenii nu isi vor aduce aminte ce le-ai spus, insa isi vor aminti cum i-ai facut sa se simta…

Acum a lasat un gol imens pe scena in sufletele oamenilor care l-au iubit.

In schimb am gasit ceva pe calculatorul lui… O piesa noua care probabil ar fi ajuns hit la fel ca si: Ploaia, Aproape de voi, Romanie te strig si multe altele. Ar fi fost probabil piesa nr. 72 din lunga lista a compozitiilor pe care si-a pus amprenta de-a lungul carierei sale.

Iar desenul este opera lui Liviu Anca. Il prezinta exact asa cum era… plin de emotie

C.L Anca -Tribut Adi Bărar CARGO – desenat în creion pe hârtie Schut 42x30cm.

Despre spiritul rock Adi Bărar spunea că e modul său de viaţă:

”Nici nu-mi aduc aminte de când sunt aşa, dar mi-am dat seama că nu aş fi fericit altfel. Iar oamenii care ţin la mine şi îmi sunt apropiaţi, ori mă înţeleg, ori au aceeaşi afinitate pentru rock ori, pur şi simplu, din respect, mă lasă în nebunia mea”

#art#passion#drawing#pencil#pencildrawing#pencilart#tribut#adibarar#cargo

Eram obisnuita ca plecai des. dar te intorceai mereu…

A trecut un an de cand nu te-am mai vazut si nu pot exprima in cuvinte ce simt.

Tu m-ai invatat cum sa merg prin viata, dar sa imi caut singura drumul, sa fiu ambitioasa. Sa incerc, sa cad, sa ma ridic si sa incerc din nou.

Sa reusesc, sa tintesc sus si sa nu ma las.

Mi-ai spus ca viata e grea, dar si frumoasa si trebuie sa te bucuri de ea, sa faci ce iti place.

Tu ai realizat intr-o viata cat altii in 10, si totusi mai aveai atatea de facut, de spus, de cantat, de trait.

Aminitirile raman, si tu la noi in suflet.

Te uiti la mine si stiu ce vrei sa imi spui in loc de „La multi ani de 8 Martie”: Fii puternica! Capul sus, fruntea inainte si mergi mai departe!

Adriana Barar

Imediat se face un an de cand Adi Barar, tatal meu, a trecut in nefiinta. A fost putin spus un an greu. Un an complicat, cu multe incercari, cu ganduri care nu isi gaseau locul, iar noi care nu ne gaseam linistea.

Un an in care lumea rock-ului a ramas cu un sertar gol care nu poate fi umplut cu altceva. Un sertar care era plin cu talent, munca si mai presus de toate daruire pentru tot ceea ce inseamna muzica. Un biletel cu cateva versuri si niste compozitii incepute zac in capatul acestuia.

Avea carisma, si glume bune chiar daca adesea ironice. Un suflet bun si prea modest pentru ceea ce a fost.

De la departare ai fi zis ca e inabordabil, un om cat un munte, rece si foarte serios.

Prietenii aproapiati il cunoasteau ca Adi. Un om simplu care nu se comporta diferit chiar daca era si foarte cunoscut.

Cand un apropiat avea nevoie de ceva, avea o problema sau trebuia sa ia o decizie mai complicata, Adi mereu era acolo sa ajute cum poate.

Pentru ca el nu a avut parte de multa sustinere la inceputurile carierei cand cineva incerca sa faca ceva mai deosebit, mai interesant in care a pus suflet, incerca si el sa ajute cum putea.

Un simplu prieten artist

Un prieten adevarat care daca nu te poate ajuta direct, gasea solutii. Care iti spunea ce are de spus fie pozitiv fie negativ, nu se ascundea dupa deget,

Se implica in proiecte umanitare, de constientizare, in proteste dar si cand era vorba de donatii.

Pentru el muzica nu a fost o „meserie” ci VIATA in toate sensurile cuvantului. El si-a dorit sa faca performanta la nivel inalt. De la sunet la compozitii, spectacole, sa fie un tot unitar sub numele de CARGO.

Dupa spectacole, daca erau inregistrate se punea se analizeze tot. FIecare miscare, fiecare acord, sa vada cum poate face totul sa fie mai bine. Era perfectionist dar si ce iesea din mana lui era mare arta. Nu trata scena ca pe un birou unde trebuie sa se prezinte sa isi faca treaba si sa plece asa. Pentru el raspunsul publicului conta cel mai mult. Sa simta si sa dea energie, bucurie, iubirede muzica buna si distractie. Spectacolul e un dialog intre artist si public iar cei care pot ajunge la sufletul publicului sunt cei cu adevarati fericiti. Si el a fost asa…

Adesea, daca nu mereu, cele mai frumoase gesturi sunt facute de catre oamenii care au stiut sa il aprecieze ca om, ca muzician. Concertul in Memoriam din Canada care a fost un real succes. Foarte multa munca, oameni de la distante mari au facut eforturi imense pentru acest show. Este de admirat ce s-a intamplat acolo. Nu ma asteptam si sunt profund impresionata si recunoscatoare tuturor celor implicati. Statuia lui care va fi expusa in Timisoara in parcul Alpinet sub initiativa lui Corneliu Vaida este alt simbol marcabil a unei prietenii care nu se pierde.

Pentru totdeauna…

Si ce moment frumos cand mergi la cimitir si te intalnesti cu oameni dragi din viata lui. Fie ca se cunoasteau de zeci de ani sau doar de cateva luni, si iti povestesc despre dor, de impactul pe care l-a avut Adi in viata lor…. si te bucuri ca el inca exista in sufletul oamenilor.

Prietenii adevarati ramane alaturi si cand nu mai esti….

15 Ianuarie… o zi de sarbatoare pentru ca in 1960, in aceasta zi, s-a nascut Adrian – Armand Barar.

Azi insa nu putem sa ne bucuram de prezenta lui fizica ca in fiecare an, insa spiritul lui este mereu cu noi.

Toti cei care ii erau apropiati stiau ca nu ii placea sa faca petrecere de ziua lui, in schimb se bucura de fiecare data cand vreun prieten ii batea la usa sa ii ureze „La multi ani” fara sa se anunte. La fel cum si acum sigur se bucura de oricine care isi face timp sa il viziteze.

In urma lui a lasat un gol imens care nu poate fi vreodata umplut de nimeni si nimic.

Muzica lui ramane ca o amprenta pe lumea asta, sa ne aducem aminte, sa ne bucuram si sa mergem pe drumurile pe care a fost si el. A fost o inspiratie, un om prea simplu pentru valoarea lui, care a reusit sa sadeasca putina incredere, putin avant, cate o idee sau un sfat bun in viata multora dintre noi.

31.12.2020 

-Ah, asta deschidem? 
-Da. Am una mai buna, dar nu a fost un an grozav. O tin pentru cand prindem un an bun...

Si asa nu l-am mai prins...


2021 a fost nu un an greu, ci foarte greu. Un an care ne-a dat mai mult decat puteam sa ducem si ne-a luat aproape tot.

Oamenii s-au cernut rapid. Fiecare si-a vazut de treaba lui, sau de treaba altuia.

Acum ne ramane doar sa ne uitam tot in fata, sa pastram trecutul in suflet si sa mergem inainte.

" Cu putere, mandrie si onoare fata de tot ceea ce ai facut, ce ai creat. "
Nu se termina aici.