Monthly Archives: martie 2021

COPERTA
– Seaos Văidoiule! Ia zi-mi tu mie de unde ai poza aia de profil, cu pumnul și tricolorul?
– Barare …. e un detaliu de la o sculptură …. am colorat-o eu tricolor, că mi se părea mai sugestiv zilele astea.
– Băi gagiule, uite care e treaba …. vreau să pun poza aia pe coperta single-ului nostru pe care îl scoatem acum … Ești de acord?
– ……………………………….
– Ce p#£a mea taci? Zi și tu ceva!
– Bă’, Adi … mi-a zburat basca de uimire …. Ce dreac’ de acord vrei de la mine? Că doar n-am sculptat eu și nu eu am făcut poza … Io doar am colorat textila în roșu, galben și albastru …
– Da mai gagiule, e ideea ta, prelucrarea ta … tu ești idiotul! (râde) … deci din punct de vedere legal îmi trebuie acordul tău. Io lucrez cu MediaPro … ăștia nu fac rabat de la nimic, când e vorba de drepturi de autor și alte alea, legale! Despre poza cu sculptura de la care e mâna, se va ocupa Cosmin sau Adri, să vadă ce acorduri trebuie.
– Tu știi … io sigur că sunt de acord … cum naiba să nu fiu?
– Bine mai Vaidoiule, te pun și pe copertă …. Dai și tu un vin deștept, așa-i?
_______________
– Văidoiule, dai o cafea la Euro? Că și eu îți dau ceva …
– Bă rar așa prieten! Cum să nu dau, numa’ să nu îmi dai la ce mă gândesc eu ….
– (râde)Nu, măi pretene … aia dau numai la dușmani! Hai!
_______________
– Pfoaaaaa, Barare … ce tare e vinilul …. be-ton!
– Iaca … și noi … după posibilități ….
– Sa-mi f#t una … m-ai trecut pe coperta!
– Pai cum altfel? Nu ești tu … idiotul? (râde)
– (râd și eu … fericit) Bă Bărare …. e adevărată vorba aia, se pare: „Ai grija ce-ti dorești, că s-ar putea să se împlinească!”
– Oooo, da! Norocul meu e că nu știi să cânți!
Râdem amândoi și sorbim bucuroși din ceașca de cafea ….

Era prin primăvara anului de graţie 1982. Era concert Autostop la Clubul Electromotor, unde era invitat şi Árpi Kajtár cu chitara, dacă mai ţin bine minte… Aşa am ajuns să-l cunosc pe Adi. Anii au trecut, şi am devenit tot mai apropiaţi, ne-am cunoscut tot mai bine. Între timp, era Autostop s-a terminat, Adi a înfiinţat Cargo. Şi tot apropiaţi am rămas, chiar tot mai apropiaţi, devenind prieteni. Vremurile ne-au îndepărtat fizic pentru câţiva ani buni, dar am reuşit şi aşa să păstrăm legătura. Mai ţin minte când l-am vizitat acasă după o pauză mai lungă în urmă cu mulţi ani, prin ’94, fiind aici doar în vizită. Parcă a fost ieri… După mulţi ani de absenţă am revenit în ţară şi am reluat legătura şi prietenia care între timp a devenit o prietenie profundă, cu amintiri multe şi frumoase, discuţii, distracţii, râsete, cafele în bucătărie, seri/nopţi interminabile, poveşti şi povestiri, cu urcuşuri şi coborâri, dar tot prieteni. Anii au trecut şi tot prieteni am rămas… Artistul Adi a fost eroul meu când l-am cunoscut ca şi adolescent şi aşa a rămas până de curând. Prietenul Adi era altceva decât artistul Adi – era mult mai mult. Nu pot să cred că nu mai este. Acum îmi rămân doar amintirile pe care le voi purta mereu cu mine. Adio, prieten bun!

Pentru mine Adi a fost si va ramane idolul meu in muzica Rock,a fost un adevarat rocker.

Sunt foarte bucuros ca am fost contemporan cu el. Eu l-am cunoscut mai de aproape in anul 1999 atunci cand am reusit sa primesc un autograf pe Jurnal de bord. Multe zile am fost foarte fericit de acest lucru. Mi- am dorit sa ii cunosc si am fost aproape la toate concertele lor. Adi avand un suflet mare si generos, m-am atasat foarte usor de el, si la fiecare intalnire era bucuros sa ma vada si isi facea mereu timp pentru o discutie prieteneasca. Anii au trecut repede,dar relatia dintre noi a legat o prietenie adevarata. Dupa ce sa deschis clubul CARGO eram prezent la toate intalnirile trupei. Intr-o seara eram in club si foarte dezinvolt mi-a zis:

-Mai tu nu mai ai casa? Ce spun ai tai parinti ca toata ziua vii pe la club.

Imi este foarte greu sa vorbesc despre Adi Barar la timpul trecut. Nu-mi vine sa cred ca fizic nu mai exista. El este si va fi tot timpul APROAPE DE NOI prin compozitile sale inegalabile si prin fascinanta lui prezenta scenica. A fost si va ramane pentru toti care l-au cunoscut un titan al muzicii ROCK , UN AS AL CHITARII, un adevarat LIDER al trupei.

A aparut ca o cometa , dar vibratia muzicii scrisa si interpretata de trupa va dainui in eternitate. Muzica a fost sensul vietii lui. A trait muzica , a respirat prin ea, mai avea multe de spus.

Acolo sus in ceruri , probabil ca va avea un loc bine meritat in corul ingerilor din ceruri, asa cum a fost si pe pamant.

• 

• 

• 

Am zeci, poate sute de amintiri cu Adi …

Am avut o prietenie frumoasă, iar dispariția lui îmi reactivează amintirile cu el, amintiri care – azi – bucură și dor în același timp.

Multa lume crede că ne leagă o prietenie de zeci de ani …. Nu e chiar așa. Îmi aduc aminte foarte clar de ziua în care am devenit prieteni în adevăratul sens al cuvântului. A fost în 6 Martie 2006 ….

Eram membru al Lions Club Timișoara de nici un an. Am fost cooptat în Club după ce cu un an în urmă, la inundațiile din 2005, am reușit să organizez mai multe transporturi cu ajutoare umanitare – mai ales alimente și apă – pentru sinistrații din Otelec -Timiș.

S-au terminat ajutoarele și s-a cam terminat și activitatea Clubului. Atunci eu m-am gândit să organizez un Bal de Caritate, mai ales ca prietenul meu din copilărie Dr. Sorin Dema, mi-a semnalat că unicul aparat de radioterapie din vestul României s-a stricat și nu sunt fonduri pt. a-l repara.

Am făcut o scurta prezentare a proiectului meu cu Balul, colegilor de la Lions Club Timișoara, dar cum ei nu aveau deloc experiență în organizarea de evenimente de gen, au lăsat aproape totul pe seama mea. Cele mai aprinse discuții le-am avut – culmea! – referitoare la cine va susține partea muzicală a evenimentului!

Eu, fan CARGO și rocker mai mult „undercover”, nici nu mă gândeam la altă trupă!

Colegii de Club …”Vai, păi asta e o manifestare cu ștaif, cum să vină rockerii ăia să cânte?” sau „Auăleu, cum o să fie cu muzică din aia urlătoare?”

Le-am răspuns cu calm tuturor „Câți din voi ascultați rock … rock adevărat? Câți ați ascultat CARGO… nu doar melodia „Ploaia”? Știți voi că cele mai bune balade pe care se poate dansa sunt cele … rock? În fine, nu vă place CARGO, aduceți voi pe alții!”

„Garantezi tu că o să iasă bine?” m-a întrebat președintele Clubului.

„Da, îmi asum răspunderea!” am zis eu.

„Bineee … dăi bătaie, atunci!” zise președintele.

Upssss … Acum începea greul! La vremea aia nu îl știam pe Adi decât la nivel de „Salut – Salut”. Hmmm … Marius îl știe bine! Îl sun pe Marius și îl rog să îmi faciliteze o întâlnire cu Adi.

Peste doua zile eram toți trei in jurul unei mese, pe o terasa în Piața Unirii.

Adi – circumspect dar amabil, eu stânjenit dar hotărât.

I-am explicat ce vreau și i-a plăcut ideea. A zâmbit șmecherește și a zis:

– Pentru scorțoși n-am mai cântat, dar facem să fie bine … Cum vezi tu partea muzicala a balului ăstuia?”

– Păi cam așa: în deschidere va cânta Horea Crisovan și Cristina Pădurariu, apoi veți cânta voi două reprize de jumătate de oră. Va mai cânta în pauze Minola(fiica lui Marius) și la final Vali Crăciunescu.

– Mda …. vrei anumite melodii? întreabă Adi, mijind ochii

– Păi aș vrea ca să fie cam toate balade … adică dansabile … știi … să poată dansa pe muzica ta bărbați în smoking și femei în rochie lunga …” mă bâlbâi eu

– Decât atât? întreabă Adi ducând teatral mâna la gură. „Am un herpes și nu pot să râd …” aruncă el una din malițiozitățile lui celebre

– Hmmmm … ar mai fi ceva: m-au rugat colegii să-ți spun să nu veniți îmbrăcați în chestii cu cranii și alte alea …. ca să îi citez.” zic eu cam speriat de posibilele consecințe ale solicitării

– Bă … ești nebun , dar îmi placi! conchide el cu o sprânceană ridicată. Facem să fie bine!

__________________

Seara Balului. Primul bal de caritate din Timișoara! Invitații vin, vin și artiștii …

Mă duc să întâmpin trupa. Mă uit la ei …. nu prea m-au ascultat cu vestimentația! Înainte să deschid eu gura, Adi mă întreabă: „Unde ne schimbăm în civil?” Răsuflu ușurat! Uite, e aici o cameră pentru voi.” – îi arat eu. „Baciu” Igrișan se apropie și el și-mi șoptește complice, arătând spre o valijoară „Io mi-am adus și un costum, dacă-i musai!” „Nu-i musai, e bun și tricoul asta! zic

Am prezentat eu trupa. Adi a apărut într-o cămașă albă ca laptele, impecabilă.

A pus mâna pe chitară și s-a făcut liniște!

Se auzea numai solo-ul lui de deschidere – un fragment din Balada lui Ciprian Porumbescu …. Cred că în sală, în afară de mine, nimeni nu o mai auzise interpretată la chitara electrica … Aplauze, aplauze, … aplauze lungi!

Prima melodie a fost „Mama”. Mă uitam la meseni. Oameni schimbau priviri mirat-admirative …. Perechi-perechi se ridicau si mergeau pe ringul de dans ….

Seara a fost un succes din toate punctele de vedere, iar cea mai mare contribuție la succesul asta l-a avut chiar Adi, cu muzica lui și cu vocea lui gravă, care indemna – din timp în timp de pe scenă, participanții la bal, să cumpere bilete de tombolă și să liciteze pentru obiectele de artă cu care se făcea found-raising.

Da, sunt sigur că aia a fost ziua în care am devenit prieteni în adevăratul sens al cuvântului.

O poveste scurtă de prin 2006: la o cântare cu Adi Bărar Blues Band la Taverna, am greşit la vreo două piese… am fost foarte dezamăgit de mine. După cântare, când localul s-a mai golit, stând de vorbă, Adi mi-a spus în stilul lui calm doar atât: „Nu a fost bine”. Am crezut că cineva mi-a tras pământul de sub picioare… După care a spus: „Hai la mine să mai repetăm”. Aşa am şi făcut. Într-o zi, exersam „Superstitious” în varianta care îi plăcea lui. Eu ştiam asta, dar totuşi am rămas uimit: aparent, între timp ce eu băteam toba în studio, el se juca la calculator… aparent ocupat cu complet altceva. Când am ieşit la o pauză îmi spune: „Vezi că acolo nu accentuezi cum trebuie, nu este balansul ăla; iar dincolo ai fugit un pic”. Aşa era Adi. Un auz fantastic cu o acurateţe şi atenţie pe care rar am întâlnit-o. Ştia să dea sfaturi foarte utile şi bine fondate, iar criticile erau întotdeauna la subiect, fără a deveni „profesor”, dar de fapt, chiar era. Cred că cele mai bune şi valoroase sfaturi muzicale (şi nu numai) de la el le-am primit.

Intr-o discutie destul de sincera Adi Barar imi zicea:

– Sala Palatului…pe aia n-am reusit sa o umplu niciodata.

Pe 30 martie 2018 s-a umplut. N-o sa ii uit bucuria din voce atunci cand am vorbit inainte de concert.

I-am zis: – Uite ca de data asta s-a umplut. Mi-a zis simplu: – Da!

Povestea asta nu am zis-o intamplator. Am zis-o pentru cei care au senzatia ca succesul vine dupa o piesa…ca succesul o data ce l-ai obtinut se mentine acolo fara sa mai faci nimic. Uite ca daca muncesti din greu si ai oameni minunati langa tine reusesti sa iti atingi si cel mai arzator vis. Chiar daca asta iti ia 33 de ani

Multumesc si pentru aceasta lectie!

La 17 ani mergeam la tata să îi cer bani și o hârtie semnată cum că mă lasă să îmi fac un tatuaj. Era primul meu tatuaj, nici el nu avea încă tatuaje așa că nu era foarte convins că ar vrea să mă susțină în treaba asta. Până la urmă am primit ce mi-am dorit.

Primul tatuaj a fost un semn chinezesc care însemna curaj. De atunci l-am mai batut de 2 ori, și nu, nu l-am acoperit.

La al doilea tatuaj ne-am dus împreună la Mahu că și el ar fi vrut să își facă portretul meu pe mână. Avea deja vreo 2 mai mari pe brațe, dar așa cum se zice, când ai început nu te mai oprești. Eu am vrut sa îmi scriu pe coloană Carpe Diem. Da, banal, sec, nici designul nu a fost foarte inspirat pe atunci, dar l-a scris el de mână pe o hârtie pe genunchi. Când a fost gata a zis, vreau și eu. Și-a făcut și el exact același tatuaj, exact în același loc ca și mine. Așa spontan, neplanificat, și cumva foarte natural, un gest pe care îl voi ține minte toată viața.

Câtiva ani mai târziu mi-a făcut un alt tatuaj care înseamnă foarte mult pentru mine. Pe umărul drept mi-am tatuat semnăturile părinților mei, legate între ele. Practic și eu și noi toți suntem semnăturile părinților noștri. La ei vedem cum trebuie să trăim, să muncim, să luăm decizii, să fim oameni, să ne croim drumul prin lume.

Tata mi-a insuflat ambiția, încăpățănarea și iubirea pentru frumos. M-a învățat să lupt pentru ce vreau și să cred în ceea ce fac. Mi-a arătat că totul se poate realiza cu un plan bun și foarte multă muncă. Că disciplina este obligatorie pentru a avea succes și că trebuie să fi un om de cuvânt în orice faci.

Și legat de modă mereu îmi spunea: Nu contează ce porți pe tine, ci cum te porți pe tine. Cum îți porți carnea, atitudinea și siguranța pe care o emani.

N-am crezut niciodată ca imi va fi atat de greu sa scriu o poveste. Nu orice poveste. Ci una despre omul care ne-a schimbat traiectoria tuturor celor care am avut norocul sa îl întâlnim.

O sa imi fie dor de toate sfaturile date cu vocea aceea cântărită. De discuțiile despre orice. Dar acum când ma gândesc plâng și rad in același timp.
Acum imi aduc aminte de toate momentele de după concerte. Când lumea statea și râdea. Se râdea și se povestea. Pe la 3 dimineața se gasea cineva sa zica:
– Mai știi când am fost la (Timișoara) și ( Marius) a venit cu o sticla de vin?
Adi se uita așa și zicea:
– Marius? Pai hai sa vedem ce face!
Punea mâna pe telefon și suna.
– Ce faci, Marius? Dormeai?
Dupa asta urma o poveste interminabila si foarte haioasa la telefon. Radeam si noi radeau si ei.
Povestea asta s-a repetat de multe ori. ( am scris Timsoara si Marius dar au fost multe orase si multe persoane). Ca un facut niciunul dintre cei apelati nu s-a suparat. Ba din contra.

Si acum cand mai intaziem la povesti a ramas vorba: hai sa sunam si noi cum facea Barar!

Povestea mea de dragoste cu rockul începe undeva în adolescența timpurie, când l-am descoperit pe unicul și inegalabilul Elvis Presley, în urma nesfârșitelor polemici de la orele de religie din gimnaziu.

Versatilitatea stilurilor abordate și combinația unică de forță și căldură m-au convins că aveam de-a face cu un artist cu adevărat mare. De-a lungul anilor, paleta muzicală mi s-a îmbogățit considerabil, cu nume precum Guns N’Roses, Scorpions, Metallica, Alice Cooper, Black Sabbath/Ozzy Osbourne, și-așa mai departe. Monștrii sacri ai rockului și heavy-metalului mi-au ușurat îmbrățișarea dizabilității cu care sunt născut, făcând dintr-un tip cu alură de tocilar stângaci și împiedicat un optimist convins, care-și exprimă bucuria și pofta de viață pe ritmuri de chitară, bas și tobe, total dezlănțuit.

De „Cargo” mă leagă una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le poate avea un rocker, cu-atât mai mult unul ușor damblagit și copilăros ca mine. La invitația unui grup de prieteni, am luat parte, în martie, acum câțiva ani, la primul concert al emblematicei trupe timișorene. Am trăit experiența din plin, am vibrat odată cu fiecare acord, m-am simțit de parcă aș fi fost în vârful lumii.

Și vreți să știți de ce? În trei cuvinte: domnul Adi Bărar. Observându-mi mersul de țestoasă bahică și încercările de-a vedea și auzi cât mai bine posibil trupa, chitaristul pe care nu am să-l uit câte zile-mi va dărui de azi înainte Cel de Sus, a făcut semn prietenilor mei că mă pot aduce cât de aproape se poate de scenă . Și-așa a ajuns un monument de stângăcie ca subsemnatul să aibă un contact cât se poate de direct cu energia pozitivă colosală a unei trupe rock autentice, pline de suflet și de energie pozitivă, care-și merită deplin, pentru zece veșnicii, dacă se poate, renumele de cea mai iubită trupă rock din România.

Să vă mai spun cum se simte „Aproape de voi”, piesa pe care ori de câte ori o aud live, îmi dezlănțuie potopul de lacrimi de recunoștință pentru prietenii mei, când o asculți literalmente față-n față cu trupa? E de povestit nepoților!

Concertul acela, și mai ales gestul MARE al domnului Adi Bărar, mi-au confirmat dincolo de orice urmă de îndoială puterea muzicii de-a aduna laolaltă oameni cu suflet mare, care-și unesc simțirile și le trimit spre Veșnicie. Și pentru asta, eu promit cu fiecare fibră a ființei mele și cu fiecare bătaie a inimii care-mi este îngăduită de-acum înainte, că mândria mea de-a fi rocker nu se va stinge niciodată.

Fie-vă amintirea binecuvântată Astăzi și Mâine și-n miezul Veșniciei, domnule Bărar! Plecând fruntea și înălțând inima în rugă, un tânăr rocker vizibil diferit vă mulțumește din tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea pentru tot ce-ați dăruit orașului și lumii!

„Și când de drum vom obosi/Fi-vom departe/Iubirea-n Tine-o vom găsi/Și-om adormi!”