Povestea mea de dragoste cu rockul începe undeva în adolescența timpurie, când l-am descoperit pe unicul și inegalabilul Elvis Presley, în urma nesfârșitelor polemici de la orele de religie din gimnaziu.
Versatilitatea stilurilor abordate și combinația unică de forță și căldură m-au convins că aveam de-a face cu un artist cu adevărat mare. De-a lungul anilor, paleta muzicală mi s-a îmbogățit considerabil, cu nume precum Guns N’Roses, Scorpions, Metallica, Alice Cooper, Black Sabbath/Ozzy Osbourne, și-așa mai departe. Monștrii sacri ai rockului și heavy-metalului mi-au ușurat îmbrățișarea dizabilității cu care sunt născut, făcând dintr-un tip cu alură de tocilar stângaci și împiedicat un optimist convins, care-și exprimă bucuria și pofta de viață pe ritmuri de chitară, bas și tobe, total dezlănțuit.
De „Cargo” mă leagă una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le poate avea un rocker, cu-atât mai mult unul ușor damblagit și copilăros ca mine. La invitația unui grup de prieteni, am luat parte, în martie, acum câțiva ani, la primul concert al emblematicei trupe timișorene. Am trăit experiența din plin, am vibrat odată cu fiecare acord, m-am simțit de parcă aș fi fost în vârful lumii.
Și vreți să știți de ce? În trei cuvinte: domnul Adi Bărar. Observându-mi mersul de țestoasă bahică și încercările de-a vedea și auzi cât mai bine posibil trupa, chitaristul pe care nu am să-l uit câte zile-mi va dărui de azi înainte Cel de Sus, a făcut semn prietenilor mei că mă pot aduce cât de aproape se poate de scenă . Și-așa a ajuns un monument de stângăcie ca subsemnatul să aibă un contact cât se poate de direct cu energia pozitivă colosală a unei trupe rock autentice, pline de suflet și de energie pozitivă, care-și merită deplin, pentru zece veșnicii, dacă se poate, renumele de cea mai iubită trupă rock din România.
Să vă mai spun cum se simte „Aproape de voi”, piesa pe care ori de câte ori o aud live, îmi dezlănțuie potopul de lacrimi de recunoștință pentru prietenii mei, când o asculți literalmente față-n față cu trupa? E de povestit nepoților!
Concertul acela, și mai ales gestul MARE al domnului Adi Bărar, mi-au confirmat dincolo de orice urmă de îndoială puterea muzicii de-a aduna laolaltă oameni cu suflet mare, care-și unesc simțirile și le trimit spre Veșnicie. Și pentru asta, eu promit cu fiecare fibră a ființei mele și cu fiecare bătaie a inimii care-mi este îngăduită de-acum înainte, că mândria mea de-a fi rocker nu se va stinge niciodată.
Fie-vă amintirea binecuvântată Astăzi și Mâine și-n miezul Veșniciei, domnule Bărar! Plecând fruntea și înălțând inima în rugă, un tânăr rocker vizibil diferit vă mulțumește din tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea pentru tot ce-ați dăruit orașului și lumii!
„Și când de drum vom obosi/Fi-vom departe/Iubirea-n Tine-o vom găsi/Și-om adormi!”
