Am zeci, poate sute de amintiri cu Adi …
Am avut o prietenie frumoasă, iar dispariția lui îmi reactivează amintirile cu el, amintiri care – azi – bucură și dor în același timp.
Multa lume crede că ne leagă o prietenie de zeci de ani …. Nu e chiar așa. Îmi aduc aminte foarte clar de ziua în care am devenit prieteni în adevăratul sens al cuvântului. A fost în 6 Martie 2006 ….
Eram membru al Lions Club Timișoara de nici un an. Am fost cooptat în Club după ce cu un an în urmă, la inundațiile din 2005, am reușit să organizez mai multe transporturi cu ajutoare umanitare – mai ales alimente și apă – pentru sinistrații din Otelec -Timiș.
S-au terminat ajutoarele și s-a cam terminat și activitatea Clubului. Atunci eu m-am gândit să organizez un Bal de Caritate, mai ales ca prietenul meu din copilărie Dr. Sorin Dema, mi-a semnalat că unicul aparat de radioterapie din vestul României s-a stricat și nu sunt fonduri pt. a-l repara.
Am făcut o scurta prezentare a proiectului meu cu Balul, colegilor de la Lions Club Timișoara, dar cum ei nu aveau deloc experiență în organizarea de evenimente de gen, au lăsat aproape totul pe seama mea. Cele mai aprinse discuții le-am avut – culmea! – referitoare la cine va susține partea muzicală a evenimentului!
Eu, fan CARGO și rocker mai mult „undercover”, nici nu mă gândeam la altă trupă!
Colegii de Club …”Vai, păi asta e o manifestare cu ștaif, cum să vină rockerii ăia să cânte?” sau „Auăleu, cum o să fie cu muzică din aia urlătoare?”
Le-am răspuns cu calm tuturor „Câți din voi ascultați rock … rock adevărat? Câți ați ascultat CARGO… nu doar melodia „Ploaia”? Știți voi că cele mai bune balade pe care se poate dansa sunt cele … rock? În fine, nu vă place CARGO, aduceți voi pe alții!”
„Garantezi tu că o să iasă bine?” m-a întrebat președintele Clubului.
„Da, îmi asum răspunderea!” am zis eu.
„Bineee … dăi bătaie, atunci!” zise președintele.
Upssss … Acum începea greul! La vremea aia nu îl știam pe Adi decât la nivel de „Salut – Salut”. Hmmm … Marius îl știe bine! Îl sun pe Marius și îl rog să îmi faciliteze o întâlnire cu Adi.
Peste doua zile eram toți trei in jurul unei mese, pe o terasa în Piața Unirii.
Adi – circumspect dar amabil, eu stânjenit dar hotărât.
I-am explicat ce vreau și i-a plăcut ideea. A zâmbit șmecherește și a zis:
– Pentru scorțoși n-am mai cântat, dar facem să fie bine … Cum vezi tu partea muzicala a balului ăstuia?”
– Păi cam așa: în deschidere va cânta Horea Crisovan și Cristina Pădurariu, apoi veți cânta voi două reprize de jumătate de oră. Va mai cânta în pauze Minola(fiica lui Marius) și la final Vali Crăciunescu.
– Mda …. vrei anumite melodii? întreabă Adi, mijind ochii
– Păi aș vrea ca să fie cam toate balade … adică dansabile … știi … să poată dansa pe muzica ta bărbați în smoking și femei în rochie lunga …” mă bâlbâi eu
– Decât atât? întreabă Adi ducând teatral mâna la gură. „Am un herpes și nu pot să râd …” aruncă el una din malițiozitățile lui celebre
– Hmmmm … ar mai fi ceva: m-au rugat colegii să-ți spun să nu veniți îmbrăcați în chestii cu cranii și alte alea …. ca să îi citez.” zic eu cam speriat de posibilele consecințe ale solicitării
– Bă … ești nebun , dar îmi placi! conchide el cu o sprânceană ridicată. Facem să fie bine!
__________________
Seara Balului. Primul bal de caritate din Timișoara! Invitații vin, vin și artiștii …
Mă duc să întâmpin trupa. Mă uit la ei …. nu prea m-au ascultat cu vestimentația! Înainte să deschid eu gura, Adi mă întreabă: „Unde ne schimbăm în civil?” Răsuflu ușurat! Uite, e aici o cameră pentru voi.” – îi arat eu. „Baciu” Igrișan se apropie și el și-mi șoptește complice, arătând spre o valijoară „Io mi-am adus și un costum, dacă-i musai!” „Nu-i musai, e bun și tricoul asta! zic
Am prezentat eu trupa. Adi a apărut într-o cămașă albă ca laptele, impecabilă.
A pus mâna pe chitară și s-a făcut liniște!
Se auzea numai solo-ul lui de deschidere – un fragment din Balada lui Ciprian Porumbescu …. Cred că în sală, în afară de mine, nimeni nu o mai auzise interpretată la chitara electrica … Aplauze, aplauze, … aplauze lungi!
Prima melodie a fost „Mama”. Mă uitam la meseni. Oameni schimbau priviri mirat-admirative …. Perechi-perechi se ridicau si mergeau pe ringul de dans ….
Seara a fost un succes din toate punctele de vedere, iar cea mai mare contribuție la succesul asta l-a avut chiar Adi, cu muzica lui și cu vocea lui gravă, care indemna – din timp în timp de pe scenă, participanții la bal, să cumpere bilete de tombolă și să liciteze pentru obiectele de artă cu care se făcea found-raising.
Da, sunt sigur că aia a fost ziua în care am devenit prieteni în adevăratul sens al cuvântului.
