Lorena

Am scris aceste randuri de zeci de ori si tot de atatea ori le-am sters. Nu ma pricep la cuvinte…Niciodata nu m-am priceput.M-am exprimat mai bine prin imagini daca am avut ceva de spus.
A trecut mai bine de o luna de cand a plecat Adi. Inca imi rasuna in cap vocea care m-a anuntat. Atunci a plecat si o parte din sufletul meu.
Ascultam CARGO de ani multi, ca orice om caruia ii place rock-ul.Eram la concerte in “prima linie” lipita de gard intotdeauna.Undeva prin 2014 m-a prins microbul fotografiei. Faceam poze de mult timp dar nu ma gandisem sa imi dezvolt aceasta pasiune.Din lipsa de timp sau din comoditate…nu stiu…si nici nu are importanta.Cel care care m-a incurajat si ajutat deopotriva a fost fotograful de la Hard Rock Café.Intr-o zi mi-a spus “deseara sa iti iei aparatul cu tine”…era prin 2015.Mergeam la un concert CARGO…eu cu colegii de serviciu , el cu treaba. Am stat toata seara dupa el sa vad ce si cum face.
Asa a inceput povestea mea frumoasa. In septembrie 2016 am facut primele fotografii bune tot la HRC, la un concert CARGO.Le-am pus pe fb. Adi a luat o poza si a pus-o in pagina lui de fb.Atunci mi-a mai crescut o inima.
A urmat concertul din noiembrie din H. Am inchiriat un obiectiv serios , si m-am straduit sa dau tot ce era mai bun din mine.
Am pus pozele in pagina de fb. Adi a luat doua poze si le-a pus pe pagina CARGO….
La cateva zile m-a rugat sa iau legatura cu Cosmin si sa ii trimit pozele la o rezolutie cat mai buna deoarece vrea sa aleaga cateva sa le puna pe coperta vinyl-ului. Am crezut ca e o gluma….Eu… no name…pe coperta vinyl-ului CARGO. Mi-a zis ca trebuie sa imi dau acordul pentru ca sa foloseasca pozele….I-as fi dat laptop-ul cu tot cu poze, nu doar acordul.
Asa a inceput totul….au urmat 4 ani frumosi, unii dintre cei mai frumosi ani din viata mea, in care am fotografiat zeci de concerte.
Am mers cu CARGO in zeci de locuri, am patruns in “maruntaiele” trupei. Am vazut cata munca este in spatele organizarii fiecarui concert, fie ca era unul mic fie ca era unul maret asa cum a fost CARGO33.
ADI…ADI era o forta…. mana de fier nevazuta dar tot timpul prezenta. Avea o personalitate coplesitoare. Am vazut in Adi perfectiunea….Totul era pus la punct in cele mai mici amanunte.
La scena totul trebuia sa mearga ceas.Si-a respectat publicul de aceea acesta l-a iubit asa de mult.Era exigent.Fie ca vorbim despre tinuta de scena, fie ca vorbim despre actul artistic in sine.Si cu mine era la fel.
De fiecare data il intrebam cum sunt pozele. Daca ii placeau imi raspundea simplu”sunt spectacol”, daca nu erau imi zicea “nu asa de bine”. Atat…
M-a incurajat, mi-a intins o mana si mi-a dat un tel.
Pe cat de mare ii era statura, pe atat de mare ii era sufletul. Cei care l-au cunoscut indeaproape sunt convinsa ca stiu asta. Adi era un suflet de copil intr-un om mare.
Inca nu pot sa imi imaginez scena fara Adi in stanga.Mai avea multe de spus, avea proiecte faine.Mi-e greu sa vorbesc despre el la trecut.
Am vorbit ultima oara la telefon pe 22 februarie la 21.59. De atunci privesc in gol la telefonul care nu mai suna.
Candva ne vom intalni dincolo….daca acest dincolo exista.